Daca auzi vreun coleg spunand aceasta fraza tie sau altui coleg, e clara treaba, tu sau cel care este tinta acestei ironii este coplesit de munca, sta peste program, face eforturi supraomenesti sa duca la bun sfarsit o sarcina de serviciu.
Am intalnit si inca intalnesc in companii oameni care se implica 150%, oameni care trag “ ca si cum ar fi afacerea lor”.
Oameni de baza recunoscuti de colegi, care au superputerea de a finaliza orice sarcina chiar daca asta inseamna sa stea ore peste program.
De admirat asemenea colegi, insa de cele mai multe ori, odata terminata treaba dupa ore de stat peste program, se apuca de alta sarcina, tot supraomenesc efortul, tot peste programul zilei de munca, pana cand devine o obisnuinta, un mod de lucru.
Respect colegii care se implica, dar…
Din propria experienta va spun ca este bine sa incerci sa termini pe cat posibil ceea ce ai inceput in aceiasi zi, sa nu lasi pe maine, din simplu fapt ca maine iti va trebui 10 minute “ sa-ti faci incalzirea”, sa-ti reamintesti unde ai ramas.
Pe cat posibil, bineinteles.
Dar sa revenim la statuie. Nu te amagi, nu-ti va face nimeni. Ai idee de ce? Pentru ca nu asa trebuie sa mearga lucrurile. Pentru ca mai ai inca de invatat ca manager, pentru ca inca iti vinzi timpul, si mai mult de 24 de ore nu poti incasa.
Poate gandesti ca nimeni nu face la fel de bine ca tine, poate crezi ca nimeni nu isi poate asuma responsabilitatea pentru ceea ce ai tu de facut.
Aici gresesti. Invata sa delegi. Nu-ti tin eu curs despre delegare, cauta-ti singur informatiile. Insa iti spun ca mai mult de jumatate din sarcini se pot face fara ore peste program. Ca vei ajunge acasa langa cei dragi mai devreme.
Uite pe scurt cateva lucruri importante de retinut despre delegare:
⁃ Scapa de afirmatia : Nimeni nu va face la fel de bine ca mine
⁃ Asigura-te ca cel delegat are toate resursele sa duca la bun sfarsit
⁃ Explica de ce delegi
⁃ Explica foarte clar ceea ce este de facut
⁃ Stabileste intotdeauna un termen limita cand delegi
⁃ Indiferent de rezultat ofera feedback
Daca dupa acest articol dai un search despre delegare, inseamna ca esti nedreptatit.. nu ai inca statuie .