Capitolul 1. Daca iti vinzi timpul, te anunt ca ziua are fix 24 de ore

Lucram la un internet caffe, in timpul in care mircul si jocurile anilor 2000 acaparau tot mai mult timp liber. Printre sarcinile de serviciu era si facutul curateniei in sala la iesirea din tura. Lucram mai mult in ture de noapte, curatenia venea in jur de 7-8 dimineata dupa schimbul turei.

A fost primul meu job in care trebuia sa dau cu matura. Mi-a schimbat total perceptia asupra muncii, de la prima impresie ca ma jucam pe calculator la serviciu, si mai faceam un ban, am ajuns la datul cu matura. Nu pot sa spun daca datul in sine cu matura pentru o sala unde se perindau zilnic pana intr-o suta de oameni sau multitudinea de sarcini pe langa cea principala de a incasa de la clienti aferente orelor petrecute pe calculator, ceva m-a demotivat.

Din fericire primul salariu m-a facut sa privesc totul ca pe o normalitate. Nu era nicidecum vreun sac mare de bani, dar eram pe picioarele mele. Libertatea financiara din pacate m-a indepartat mai mult de casa. A nu se intelege ca nu mai mergeam la parinti pentru ca aveam bani, ci pentru ca incercarile mele de a merge se impotmoleau in dimineata zilei de sambata cand, ajuns in camera de camin, nu mai gaseam energia necesara sa ajung pana la autogara rahova, locul de plecare al autobuzelor spre minunatul acasa din judetul Teleorman.

O data la cateva luni chiar reuseam sa ajung, bineinteles ca adormeam in autobuzul spre casa si continuam somnul si atunci cand ajungeam. Weekendul meu acasa era de fapt cateva ore pe zi petrecute cu ai mei si in rest, somnul care nu imi ajungea niciodata.

Intors in Bucuresti, imi conduceam prietenii la terase. Spun ca doar ii conduceam pentru ca serviciul de noapte imi lua toata energia si ceea ce cunoscusem inainte ca fiind o noapte la terasa mi se parea un efort prea mare avand in vedere ca imi rapea din timp.

Ca sa intelegeti, lucram 12/12, de la 7 seara la 7 dimineata si plecam de acasa pe la un 5, 5.30 seara si ajungeam dupa 9 a doua zi.

Aproape in fiecare dimineata ma trezea un sofer la capat de linie, 3 statii dupa locul unde trebuia sa cobor. Eram tanar si plin de energie, doar ca intotdeauna imi incepeam ziua cu 70% din baterii.

Erau ture in care aveam sala plina dar dimineata, cu tot cu cafele si sucuri nu depaseam cu mult zilele normale. Reuseam sa raman cam cu aceeiasi bani de buzunar in fiecare tura. Clientii plateau la ora, mai erau pachetele de noapte si aia era totul. Nu puteam sa incasez decat maxim 12 ore cat imi era tura.

Facand un simplu calcul, cu mintea de atunci ca asta era maximul pe care il puteam atinge.

Imi doream sa vand ceva si sa pot sa influentez totalul, targetul si comisionul erau pentru mine atunci doar niste cuvinte pe care le auzeam de la cei care veneau la sala. Erau copii de varsta mea, sau mai mici, care cheltuiau intr-o noapte cat castigam eu intr-o saptamana.

Nu trebuie sa ajungi mare ca sa iti dai seama ca viata este nedreapta. Ca ceea ce iti permiti tu si te face pe tine fericit este pentru altul o simpla distractie, o rutina pe care el si-o permite zilnic, pe cand tu poate astepti o luna ca sa poti sa te bucuri.

Din acest punct plecam majoritatea. De la dorinta de a avea ceea ce vedem la altii.

Provenit dintr-o familie de muncitori in combinatul din oras, nu stiam alta varianta de a face bani decat prin munca la program. Educatia financiara este ceva cu care te poti lauda cand ajungi in adolescenta dintr-o familie de oameni de afaceri, nu de muncitori.

Un exemplu bun a ceea ce sustin este ca atunci cand m-am hotarat sa-mi cumpar o pereche de pantaloni am cumparat doua de o calitate mai slaba in loc de o pereche mai buna. Bineinteles ca m-au tinut la fel. Am cheltuit aceiasi bani , am cumparat doua perechi in loc de una, dar s-au uzat la fel.

Pentru mine atunci inca exista locul acela din dulap unde stateau banii agonisiti si incercam ca luna de luna sa mai ramana ceva.

Mi-l amintesc si acum pe patron, care a spus in momentul cand m-am hotarat sa plec la spre un alt job care imi putea aduce mai multe venituri ca “ putea si el sa-mi dea si el mai mult”. Eram un copil care incepea sa inteleaga cam cum e in piata asta a muncii.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s