De cate ori ati auzit aceasta fraza? Eu pot spune ca am auzit-o de multe ori.

Prima data eram la capatul celalalt al convorbirii telefonice.Simplu ca buna ziua.Am inchis telefonul si dupa ce m-am asigurat ca nu mai este in convorbire am scapat printre dinti 2 “urari de bine romanesti” , apoi am deschis laptopul si am trimis raportul.Chiar marele domn director statea in drum de raportul meu? Puteam sa-l trimit cand ajungeam la birou.Trimit raportul si-mi vad de treaba.Si parca nu era de ajuns sa-mi strice ziua.Un client si-a cumparat de la concurenta.Inca 2 urari pentru domn director! Ma indrept spre birou, intru si incerc sa nu-l caut cu privirea.Ma simteam vinovat pentru un raport?Nu scap …ma vede de la intrare si ma invita la o cafea.Surprinzator imi povesteste cum fata sa a descoperit fascinanta lumea a sportului.Ma asteptam la continuarea povestii de la telefon.Nici vorba.Fusese doar o demonstratie de forta menita sa ma aduca cu picioarele pe pamant.Nici dansul nu a retras cuvintele precum nici eu urarile “de bine”. Am adaugat aceasta experienta si am invatat ca poate la prima vedere sefii sunt demni de urari dar daca invatam ceva din dojeneala putem fi mai buni.

A doua oara.. am auzit-o spusa unui coleg..pe acealasi ton grav.L-am sunat in secunda doi.Urari “ de bine” bineinteles.L-am lasat sa se descarce si i-am spus: “lasa-l pe domn director, ca-i trece”.Asa a fost.Am fost multumit de mine.Calmasem un coleg.

A treia oara eu am fost cel care a spus-o. Ba chiar am indemnat colegul sa traga 2 injuraturi zdravene si sa trimita raportul.Ca nu am de unde stiu daca tractorul pe care l-a punctat acolo ca il vinde nu este rezervat de alt coleg.Imi place sa cred ca am scapat de “urari”. Am detensionat situatia pe loc argumentand cererea mea si nevoia de a-l avea cat mai repede.

Mi-am baut cafeaua singur..contempland la ceea ce se intamplase.Ma ajutasem de experienta anterioara si eram in mijlocul tranzitiei de la manager la lider? Asta va las pe voi sa decideti.